Medic din diaspora, între preferații PNL pentru postul de ministru al Sănătății!

Noul ministru al Sănătăţii ar putea fi un chirurg cardiovascular, conf. dr. Victor S. Costache. Actualmente, acesta este director medical şi şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică în cadrul unui spital privat din Sibiu, șeful disciplinei de Chirurgie Cardiovasculară de la Facultatea de Medicină din Sibiu, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Endovasculară şi Terapie Valvulară Transcateter, preşedinte al Comisiei de Chirurgie Cardiovasculară a Ministerului Sănătăţii și membru Titular al Colegiului francez de Chirurgie Cardiacă.

Dr. Victor Costache este unul dintre medicii români care, după ce s-au specializat la universităţile din străinătate şi au lucrat în spitalele de peste graniţă mai bine de 15 ani, au ales să revină în ţară.

Timp de 10 ani a condus echipe medicale în spitale din Franţa, Marea Britanie, Danemarca, dar și Canada.

„Sunt un om care a avut curajul să se întoarcă în țară. Practic, în tot centrul țării nu exista cardiologie intervențională, nu exista posibilitatea de gestionare a infarctului, nu exista chirurgie cardiovasculară. Și toate aceste specialități, care salvează zilnic viața oamenilor, le-am recreat de la zero. Am pornit de la o bază materială foarte bună și am putut crea un mod de funcționare european, cu o echipă medicală de excepție”, spune Conf. Dr. Costache Victor.

De numele lui Victor Costache sunt legate primele intervenţii pe cord deschis realizate la Sibiu, înființarea unui centru de excelență în Chirurgia Cardiacă Minim Invazivă, singurul din Transilvania, dar şi operaţii efectuate în premieră mondială, europeană sau naţională: primul caz din lume de înlocuire a valvei mitrale prin abord minim invaziv cu tehnologia de sutură automată, primul caz din Europa de înlocuire endoscopică a valvei aortice cu tehnologia de sutură automată, prima plastie mitrală endoscopică cu ajutorul dispozitivului de ultimă generație Memo 4D-în premieră pentru Europa de Est. De asemenea, chirurgul a realizat numeroase premiere și în domeniul chirurgiei cardiace congenitale.

În anul 2018, Academy of World Records a atestat recordul mondial pentru operație complexă de disecție de aortă tratată endovascular la un pacient de 77 de ani cu anevrism de aortă toracică disecant, rezolvat cu succes de Conf. Dr. Victor S. Costache și Echipa Inimii din Sibiu.

Anul trecut, medicul Victor Costache a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul de Merit în rang de Cavaler.

Previous post Weekendul Body Mind Spirit Expo (4 – 6 octombrie) vine cu oferte pentru sănătatea ta
Next post Ce model este și cât costă de fapt bicicleta Pegas pe care Viorica Dăncilă a folosit-o pe centura orașului Bacău